Simptomele agorafobiei implică frică sau anxietate intensă care apare în cel puțin două dintre următoarele cinci situații:
- Utilizarea transportului public (automobile, autobuze, trenuri, vapoare, avioane).
- Prezența în spații deschise (parcări, piețe, poduri).
- Prezența în spații închise (magazine, teatre, cinematografe).
- Faptul de a sta în rând, la o coadă, sau de a se afla în mulțime.
- Faptul de a părăsi casa, în special singur.
Un diagnostic de agorafobie poate fi pus dacă simptomele persistă mai mult de 6 luni și apar aproape de fiecare dată când persoana se află în locul sau situația respectivă. Agorafobia este cel mai adesea diagnosticată la vârsta adultă tânără și, de obicei, înainte de vârsta de 35 de ani.
Prin definiție, fricile legate de agorafobie sunt iraționale. Aceasta înseamnă că anxietatea este disproporționată comparativ cu pericolul real pe care îl reprezintă situația. De cele mai multe ori, persoanele care suferă de agorafobie sunt conștiente că temerile lor sunt iraționale, dar le este foarte dificil să nu le considere reale.
Tulburarea de panică este însoțită, adesea, de agorafobie
Simptomele fizice și cognitive ale agorafobiei sunt asemănătoare cu cele observate în atacul de panică și includ: ritm cardiac crescut, dificultăți de respirație, transpiraţii, tensiunea musculară, tremurături, senzație de ameţeală, greață, slăbiciune musculară, senzație de cald sau frig, frica de a pierde controlul, sentimente de moarte iminentă, groază sau un sentiment general de neliniște, o senzație de detașare de corpul tău, (disociere).
Simptomele comportamentale includ evitarea care este, de altfel, un simptom major al agorafobiei. Este posibil ca acest comportament să producă, pe moment, o senzație de diminuare a anxietății. În timp, evitarea duce la o restricționare și limitare din ce în ce mai extinsă a vieții persoanei respective iar asta are un impact negativ asupra diverselor zone ale vieții acesteia.
În loc să se ocupe de activitățile și sarcinile pe care le are de realizat persoana va consuma din ce în ce mai mult timp și energie pentru a evita situațiile și locurile care îi produc anxietate. Persoane din familie, prietenii vor fi implicați în acest comportament de evitare (numit și de siguranță), unii dintre ei vor deveni deveni persoană de suport care va însoți persoana suferindă în afara casei. Deși uneori poate fi de ajutor, acest comportament de siguranță împiedică persoana cu agorafobie să aibă o confruntare completă, totală cu realitatea și, în timp, se poate dovedi contraproductivă.
Persoana afectată de agorafobie poate simți că are o autonomie diminuată sau chiar absentă, restricționarea și limitarea accesului dincolo de spațiul casei poate avea un impact negativ important asupra sănătății și bunăstării psihologice și mintale.
Uneori, este dificil sau chiar imposibil să poată păstra un loc de muncă, să meargă la școală sau să își onoreze angajamente sociale și să mențină prieteniile sau diversele relații.
Agorafobia afectează fiecare persoană în moduri diferite iar simptomele pot varia de la grave la ușoare, în funcție de cât de mult afectează viața persoanei.
Agorafobia este o tulburare ce poate beneficia de un tratament eficient, care include psihoterapie și uneori și tratament farmacologic.
Terapia cognitiv-comportamentală este frecvent utilizată în agorafobie. În acest caz, persoana cu agorafobie va întocmi o listă cu situațiile care îi declanșează simptomele, de la cele mai puțin stresante până la cele care îi produc un nivel ridicat de anxietate.
În continuare, își va dezvolta abilitățile necesare pentru a aborda acele situații într-un mod mai funcțional și, în cele din urmă, cel mai înfricoșător scenariu va deveni mult mai puțin amenințător.
Terapeutul te va învăța să reduci intensitatea simptomelor de anxietate atunci când apar și să le faci față mai eficient și într-o manieră mai funcțională, utilizând tehnici de respirație și relaxare (pentru a fi eficiente în situația de criză trebuie să fie practicate în mod regulat).
