Dacă ai zile în care te simți dezamăgit sau neîmplinit, să știi că nu ești singur. Chiar și cei mai de succes oameni trec prin astfel de momente.

Viața are mereu suișuri și coborâșuri, iar din acest motiv uneori uitam că avem și motive de recunoștință. Ne concentrăm pe ceea ce nu merge așa cum ne dorim și uităm să apreciem lucrurile bune din jurul nostru.

În astfel de momente, luăm de la sine înțeles tot ceea ce avem: sănătatea, un acoperiș deasupra capului, mâncarea de pe masă, familia, prietenii, jobul sau micile bucurii zilnice.

Dacă alegem să ne schimbăm perspectiva și să ne concentrăm pe aspectele pozitive, putem îmbunătăți starea de bine, întări relațiile și gestiona mai bine provocările.

Vestea bună este că recunoștința se poate exersa și, cu timpul, devine un obicei care ne aduce mai multă împlinire.

Învață să recunoști acele lucruri, mai mici sau mai mari, care merită aprecierea ta:

  • Ține un jurnal zilnic în care să îți notezi cel puțin 3 lucruri pentru care simți recunoștință. Poți face o listă simplă sau mai detaliată. Te încurajez să scrii ce simți (corporal și emoțional) și ce gândești. Acest jurnal te poate ajuta să fii mai conștient de aspectele pozitive ale vieții tale și de ceea ce ți se întâmplă bun în viață.
  • Trimite un mesaj sau scrie o scrisoare de apreciere (fără să o expediezi neapărat) unei persoane față de care simți recunoștință. În acest fel vei asocia un nume lucrurilor și persoanelor cărora le ești recunoscător.
  • Folosește o cutie a recunoștinței în care poți colecționa lucruri care să îți reamintească de un detaliu pozitiv sau un gest amabil (poți nota pe o foaie mică de hârtie – colorată/cu desene – sau poți adăuga un element semnificativ – o fotografie a celor dragi, un bilet de la un eveniment sau un obiect dintr-o vacanță dragi ție, primul desen al copilului tău).
  • Creează un colaj creativ cu cele mai importante aspecte din viața ta pentru care ești recunoscător. Îl poți înrăma și expune pe un perete, într-un loc unde privești des.
  • Practică un ritual de recunoștință, spre exemplu înainte de a merge la culcare. Poți citi din jurnalul recunoștinței sau pur și simplu să spui o frază simplă (“sunt recunoscător pentru toate lucrurile bune care mi s-au întâmplat astăzi și pe care le-am scris în jurnal… ”)

Exprimă-ți recunoștința verbal față de persoanele din jurul tău (iar atunci când o faci numește specific motivul pentru care îi ești recunoscător) 

Spre exemplu, în loc de “îți mulțumesc pentru tot ce ai făcut pentru mine” ar fi mai bine să spui “îți mulțumesc pentru că ai mers cu mine la spital în situația x…”.

Mulțumește chiar și pentru gesturi mărunte (cineva ți-a deschis ușa sau ți-a oferit un compliment legat de coafură sau îmbrăcăminte). De fiecare dată când îți exprimi recunoștința sau mulțumești pentru ceva nu uita că un zâmbet contează foarte mult pentru cealaltă persoană și își poate îmbunătăți și ție dispoziția.

Fii recunoscător și pentru detaliile mărunte din viața ta 

O cafea bună, un somn odihnitor, o plimbare plăcută prin parc, o zi însorită, o floare frumoasă într-un geam, un răspuns amabil din partea unui străin. Poți menționa aceste aspecte în jurnalul recunoștinței sau/și în ritualul recunoștinței sau față de o persoană.

Nu te compara cu alții

Poate fi tentant să cuantifici ce are colegul, prietenul, vecinul, cunoștința sau străinul x (sursa fiind de multe ori rețelele de socializare) și să remarci că ție îți merge mai rău, prin comparație. Într-un astfel de moment, reamintește-ți aspectele bune (unele extraordinare chiar) din viața ta și continuă să practici recunoștința pentru ce ai tu. 

Lăsând la o parte că nu tot ce crezi sau spun alții că dețin sau au realizat este adevărat, este mult mai sănătos și benefic pentru tine să te concentrezi pe viața și realizările tale și să le apreciezi. Dacă te vei focaliza pe ce nu ai (dar au alții) vei ajunge la concluzia că ceea ce ai obținut tu este fără valoare și sentimentul recunoștinței va fi înlocuit de nemulțumire, frustrare și poate chiar invidie, trăiri negative și dăunătoare.

Oferă la rândul tău ajutor altora 

Este un mod de a-ți exprima și practica recunoștința pentru ce ai prin acțiuni în sprijinul altora. Poți acorda suport emoțional și/sau practic unei persoane care te-a ajutat în trecut, cuiva cu care nu ai interacționat prea mult sau chiar unui străin care are nevoie de sprijin. Dacă nu ești prea sigur cum te poți implica o idee bună ar fi să întrebi direct ce poți face pentru persoana respectivă.

Practicarea recunoștinței este o resursă valoroasă de care dispunem fiecare dintre noi și care ne aduce beneficii importante. Printre acestea: mai multe emoții pozitive, o stare de mulțumire, bucurie, optimism și împlinire, o satisfacție mai mare cu propria viață. Pe scurt, un sentiment mai puternic de fericire dar și de sens și scop în viață. 

Sunt multe lucruri pe care le poți face pentru a practica recunoștința dar nu trebuie sa le aplici pe toate pentru a începe sa vezi beneficiile. Poți începe cu ce preferi mai mult din ideile prezentate, atâta vreme cât îți creezi un obicei constant de a fi recunoscător!

Psiholog clinician și psihoterapeut de orientare cognitiv – comportamentală, acreditat de Colegiul Psihologilor din România.